Am un inel pe deget
la mana dreapta.
Mă refer la forma lui alungită,
scoica sidefată în verde și albastru,
la tine, care privești drept
spre noi ca un bătrân sihastru.
Și poate e păcat să te analizez
alt fel decât am voie acum...
din banca mea, cuminte,
din locul de la geam.
Dar ești așa puternic,
vorbești de vremuri moarte
și văd că tu le simți, in "totul"
atât de-amar și gri
ce te-nconjoară.
E ciudat,
ochii tăi imi spun mai multe
decât presimt c-ai vrea să știu vreodată.
Să ne întoarcem la scoica transformată...
Inelul meu , transpus în ochii tăi-
permite-mi să-ți vorbesc familiar acum-
a pus doi regi
în haine verzi-albastre,
doi frați blânzi, prealuminați,
Care acum la oră
în timp ce scriu tăcută,
mă caută, se uită,
chiar mă doresc...
Aș vrea atât de mult să îi implor,
să le permit,
la noapte să mă aiba.

28 III 08