Plouă, plouă, plouă monoton,
Cordul mi-e deschis,
Nici de-al păsărilor zvon,
Nici-un dulce vis.

Picuri de nevroză cad în minte,
Sufletul se-ndoaie,
O vagă disperare parcă mă cuprinde
Sub picurii de ploaie.

Noaptea, afară, prea devreme a venit,
Tăcere de mormânt
Și trupu-mi mult prea ostenit:
O mână de pământ.

Lumina difuză străpunsă-i de noapte,
Ce-n suflet coboară.
Se-aude un ison groaznic de șoapte
Și nu vor să moară.

Iar eu închid ochii dar gânduri răsună,
Fantome de groază...
Afară iar ploaie și nori care tună,
Peste-a liniștii oază.

Încerc să adorm și ploaia mă adoarme,
Iad și vise,
În somn simt cum ploaia vrea să toarne
Otravă-n răni deschise.

Îmi deschid ochii, afară e soare,
Sufletul se-ndoaie
Și simt iarăși rana care doare,
Sub picurii de ploaie.