O zi tâmpită cu trotoarele ei în lucru,
Tropăitul vecinei de la 3,

Oameni buimaci (deși de necrezut),
Chiar mai buimaci ca mine…

Paharul de gin rămas pe masă și mirosul lui de spirt,
Cafeaua amară rămasă în spațiul ei concav
Și zațul ei stătut,

Senilitatea mea timpurie ce mă duce la lucruri tâmpite,
Nu știu cum pot să le realizez…

Uneori mi-e silă de lume, așa ca azi
Când plămânii mei ( deși aparent sănătoși)
Scuipă sânge,

Visele mele pierdute în fumul de țigară,
Atingerile șubrede din prag de seară
Și un drum spre nicăieri.

Se aude soneria…
Aștept sau deschid?

Sigur e încă un buimac rămas pe afară.

Acolo să rămână!

...eu m-am stins...