Adriana, ești o fată
Izvorâtă din neant.
Zambetu' ți-e ca o floare,
Ochii limpezi... de diamant.

Dar, din prea multă iubire
Te-am pierdut. Și nu mai pot.
Nu mai simt decât durere:
Decât Om, mai bine Mort.

O! Zână din poveste,
Adu-mă înapoi!
Căci inima mă doare
Cât pentru amândoi;

Cât pentru Adriana,
Diana și Mihai,
Cât pentru omenire,
Cât pentru-al său alai.

O! Floare-a nemuririi,
De ce trebuia să vii?
Mi-e inima de piatră,
Dar lacrimile vii...

Și eu mă sting cu ele,
Puțin câte puțin...
Iar zâna mă așteaptă,
Dar nu mai pot să vin:

Deja sunt fără vlagă.
Mă văd, plutind pe veci
În apa care scaldă,
Doar sufletele reci.

************************

Am scris aceste rânduri,
Gândindu-mă la Tine,
La Viață, la Iubire,
La Noi... la Fericire.