Poate că ți se întâmplă și ție
să pui mâna pe telefon
și să te ardă
cenușa încă fierbinte
așezată-n straturi
pe-al nostru palid suflet,
ca o cafea neagră,
tare, tare, tare,
în miez de noapte,
ce ne-a ținut treji
pân-am pierdut complet
noțiunea timpului
și pe toate cele
ce-o urmează...
Poate că ți se mai întâmplă
să-mi formezi iar numărul
în gol, din nou
în suflet, din nou
în minte, din nou
aceeași direcție,
obișnuitele noastre
amintiri cu două telefoane
ca-n serile, nopțile apuse,
de voci și cuvinte iubite,
poate doar ne-am obișnuit,
noi doi, prost,
să zâmbim prea mult
într-o lume neînțeleasă
și tristă.