Lasă-ți tristețea să curgă încet,
Povețe și graiuri și umbre pe cer.
Lasă-ți lumina și gândul flămând
Dar spune-mi, e numai un gând?...

Alunecă taina pe sus, prin copaci
Prin versuri și clipe și ramuri de fag.
Dar unde e gândul devenit anotimp
Și când a-ncetat să mai fie flămând?...

„Mi-e foame de vise” spuneai uneori.
Iar eu te hrăneam cu lumina din noi.
„Acum sunt sătul, multumesc, nu am timp”
Lasă-ți tristețea și gândul plăpând.