de s-ar păstra ceva din toate rotocoalele
și jivina din sânge ar linge
ascultătoare
din punga asta în care punem resturile de la masă
dar atitudinea slugarnică nu stă numai în noi
cei veseli
capetele vulcanice, craterele, torpilele
spectacolele somptuoase de
ocrotire a broaștelor cu carapace swarovski

când suntem singuri și ne târâm
vocea e o plantă de cameră în care agățăm
cu ultima picătură narcisistă
chiloții
pentru că suferința e cea mai scumpă cățea
doar când sugem din ochii ei
lătratul

mama ne spune să fixăm o zi în care
ne spălăm rufele, casa e plină de sârme de spânzurat
strada duce zoaiele și bulbucii de săpun
mama nu suferă, nu e o cățea
sau nimeni nu o bagă în seamă când e
mama noastră din care înțelegem doar liniile
strâmbe din clasa întâi

și scârba nu ne descrie
suntem virozele, competențele din c.v.
limbile străine date în vaginul unei scârbe de angajatoare
deja îmbătrâniți cumva
de pielea care începe să se strângă
fără de asta nu ne putem fotografia în piețe
în square de piatră roșie
urinând ca vacile pe beneficiile unei societăți educative

dar singurătatea unei zile de naștere cui o dăm
firicelele din palmă
descriu o luptă de care suntem mereu străini
instrumente calde, sterilizate
pe o masă care nu se mai strânge
după operație