Moise a urcat până în cer.
Sprijinea muntele
să nu cadă nici Domnul, nici el.
Crea pământul din oseminte
roase de câini, în drum risipite.

Moise purta vorbirea ca pe o hlamidă
Liberă în vânt. Domnul să o întindă.
Cuvintele le rostea din inimă,
ca un val de sânge cald.

Moise nu vedea în ceață și nu auzea.
Era bătrân și bolnav cu părul alb.
Dar știa să facă nori de pâine
și cărări în pustie.

Din apă luat și la cer ridicat
Moise era rădăcina din care
Dumnezeu Se umbla în picioare.