Sufletul meu secătuit de dor
întinde brațele către lumina din tine,
dar între noi plutește al suspiciunilor nor
și ne umbrește speranța vlăguită de suspine.
Aș vrea să fiu pasăre zburătoare,
să mă înalț ca săgeata țâșnită din arc
iar tu curcubeu arcuit peste zare,
pe care să se cațăre sufletele aruncate de nenoroc în țarc;
fiecare secundă trăită de noi împreună
să ne fie izvor de încredere și sărbătoare,
dragostea să ne împletească visele-n cunună
și dorințele să le unească într-o nesfârșită îmbrățișare;
lumina din ochii tăi călăuză să-mi fie
în viața înconjurată ca într-un cerc magic
cu amăgiri de nemiloasa veșnicie,
care cândva ne va despărți într-un mod tragic,
dar până atunci să ne bucurăm de noi
poleind cu dezmierdări clipele
și tot ce ne doare să aruncăm ca pe un gunoi,
împrospătându-ne mereu cu dragoste și armonie zilele.