nu voi fuma niciodată

strâng pleoapele fumul tău mă orbește
așa se întâmplă când dragostea se îneacă în stern
când celulele moarte nu se mai înmulțesc

deschid toți porii
deschid ochii mă ustură fiecare inserție de viață

prea multă splendoare

- nu aici nu e lirism aici mă dau pe mine de toți pereții
dar camera este prea mică zidurile subțiri
nu simt nicio durere nu simt nimic
anestezia asta seamănă cu instinctul de supraviețuire
ne guvernează pe toți ne așază după aceeași lege
degeaba mă revolt degeaba insist să îți arăt semnele
ești acum în altă peliculă
numai eu sunt pe cale de dispariție da ca speciile rare -

am obosit

- avem pepiniere de inutilități ronduri de înșelări
prietenii ne trădează în avanscenă și ne prefacem că nu vedem
regizorii de mare clasă ne fac viața o rețea de spectacole ieftine
despre dragoste se vorbește numai în culise
mai bine să vorbim despre pipe și cărți
colecții rare galerii de artă accente graseieri
da toate sunt bine aranjate în spații perfect circulare -

rup pagina rup ritmul
scriu despre altceva acum când nicio carte nu mai înseamnă nimic
și îmi este rar somn foarte rar

prefer această liniște
câteva secvențe de memorie filtre un domino de filtre
memoria nu se dărâmă atât de ușor

(10 dec. 2007, din seria "moftul poetic")