Cauți speranțe să te agăți de ele,
tremură trecutul în palmele tale.
Plânge vioara pe ritm de rândunele,
tace solistul de atâtă durere.
Ce voce suavă apare în gânduri,
ce acorduri line face vântul.
Trece timpul, se scurge ora
vine iubirea, capăt durerea.
Murmuri de primăvară se așează în vis,
capătă culoare încăperea ce am deschis.
Gândul mă duce spre neîncăput
dar e larg, vast locul de neajuns.

Cum de am loc în acel nevast și pot
Și cum e să gândești fără glas ?