Câtă trimitere durerii
spasmul dezordinii care ne înconjoară
în coliere de ani , inegale coliere
pe gâtul plăpând al ... umanului ...
Resorb tăcuta înțelegere
și o desfășor în cinci puncte cardinale ,
punctele pământului
și punctul meu
așezarea mea
în cavitatea absolutului necunoscut.
Citind aceste rânduri vei ezita ,
îți ezită subconstientul
căci tu nu visezi
și nu mânuiești cerneala
precum Cavalerii Mesei Rotunde
spada.
Tu nu-ți vei trimite fiul
în războaie de cuvinte.
Dar ce rost mai are ?
Eu scriu ce mă doare mai tare
și blestem timpul ,
erupția cărnii mele
în alfabetul vieții.
Liniștește-te prietene ...
Nebunii trăiesc veșnic
pentru că au curajul de a deveni nebuni ,
eu , în schimb
înnebunesc când tu
ești cu mine .