Azi tolerez tăcerea mea tăcută
atât de impregnată-n trup
și noaptea prefăcută-n vise
din care clipele se rup,
Azi scutur norii de parfum terestru,
acvila nopții o cobor în pat
să-mi plângă în urechi ovulul
ce a rămas nefecundat,
argintul sării de pe buze
cu o pensetă să-l culeg
să mai presar pe sfârcul țuguiat
ce a rămas dintr-un întreg...

Azi umblu beat pe stele verzi
să fug de lume și trecut
să uit că mâine e aceași zi
în care cer și mă-mprumut