O iluzie


Meditând la limitele lumii omenești…
În negurile timpului,nu te mai regăsești,
Să te pierzi în necunoscut,nu îngăduiești,
Se întărește conștiința și începi să iubești.

Accepți gândul că iubirea îți oferă existența,
Neavând-o cu tine simți omenescului absența,
Te pierzi,între vis și realitate nu faci diferența,
Descoperi că ea poate să-ți ofere și suferința.

Îți pune bazele vieții,destinul ți l-a întemeiat,
Căzând în melancolie,moralul ți l-a ridicat,
Momente când te-a părăsit,ai rămas întristat,
N-o lași să se înstrăineze că pentru ea ai luptat.

În etern și infinit,cu ea lângă tine te-ai duce,
Doar cu ea la împlinirea idealului vei ajunge,
Fiindu-ți aproape timpul foarte ușor se scurge.
Defapt o iluzie a fost tot...inima iți plânge...