S-a lăsat amăgitoarea noapte
Cuprinsă de un întuneric amețitor
Se joacă și luna,
Îmi mângâie chipul
Sperând să-și alunge singurătatea.
E tristă de veacuri...
Deși luminează
Asemeni unui zâmbet
Ce-ascunde mii de lacrimi.
Visez în tăcere, cred prin speranță
Aștern mii de gânduri
Dar pierd prin neștiință...
Mă simt abandonată în tristețe
Mă sufocă lipsa de iubire,
Încerc să respir dar îmi lipsește aerul.
Tăcerea-i din ce in ce mai profundă,
Aș vrea să o ascult dar nu-i înțeleg tainele,
Unde ești să pot zbura?
Să mă înalț până la stele,
Să ating catifeaua care acoperă cerul,
Să simt cum soarele îmi arde obrajii
Iar cum vântul îmi alungă durerea.
Știu că mă cauți dar am aripile frânte
Și grele ca de plumb...
De ce nu te-apropii! Strânge-mă-n brațe
Vreau să simt..
...cum privirea mea îți alintă simțurile
Și cum te dezmierzi în ideea pură a vieții.
Arată-mi lumina..
.. acoperă-mi ochii..
Mângâie-mi buzele ce parcă suspină,
Otrăvește-mă cu dulceața sufletului tău..
Șoptește-mi dorințe, dorește-ți șoapte,
Iubește, alintă, sărută, privește...
Trăiește prin mine, suspină, zâmbește
Alungă-mi amarul,
Uită de lume,
De pașii triști ai singurătății.
Ecoul lor apăsător îmi inundă timpanele
Îmi usucă venele...
Amorțind sufletul.
Am rămas doar o flacară-n vânt,
Un pescăruș fără țintă,
O idee fără valoare,
Un pom fără frunze,
O creație fără înțeles,
O iubire fără speranță.
Te caut dar nu te găsesc...
Încerc să uit dar amintirea-mi apasă sufletul pustiit
Îți simt prezența,
Dar în același timp
Te simt departe de mine..
Unde ești chip de înger?
Hai vino!!
Și lasă-mă să mai gust o data
Din frumusețea ta
Din strălucirea farmecului tău..
Nu te stinge!!
Nu mă lăsa în închisoarea vieții
Hai ia-mă cu tine
Și chiar dacă ar fi
Închide-mă ca pe un demon
ÃŽn inima ta...