La voi, tineret, ni-i speranță și gînd -
la voi, ce zidiți viitorul,
din trai fără noimă un cîntec făcînd,
dînd boarfelor vechi cu piciorul!
E greu, după ani, tot să-noți în puhoi -
zdruncinați or fi mulți de-ncordare avană.
Felul traiului ăsta mustind de noroi
l-acoperă lintița cotidiană.
Gelozii te mai tulbură - și te scuzi: că ești om! -
te mai țin ca pe jar răfuieli și ponoase:
ba ades, c-un pistol, c-un pumnal rezolvăm
disputele noastre-amoroase.
Nu așa! Dacă vezi că rugina-i stăpîna
peste dragostea voastră și sfîrșitul că vine,
n-ai decît: strînge dinții, dar ei strînge-i mîna,
spunîndu-i: - Cu bine!
Cîți nu visează: „O căsuță aș vrea!
Și-o grădiniță, să mă desfete!
Și cufere pline și camera mea
și portrețelul meu pe perete.“
Fericire e asta? - Ba un vis de hălpău!
Fiți una cu clasa, voi inimi fierbinți!
Comuna înseamnă: ce-i al meu e și-al tău,
scăzînd, evident, periuța de dinți.
Oare tot ca-n trecut, bucuroși cînd e cazul,
sau cînd, tot ca-n trecut, facem fiere,
să-necăm în trăscău tot necazul -
bucuria, în bere?
Tu, cîntece nu băuturi să-mi aduci!
Talazuri de cîntece în bolți să se spargă!
Mai spumoase ca berea și ca vinul mai dulci,
la inimă cîntecele-astea să meargă.

Le-i fi tuturor, că muncești, pildă fii-le-i,
dar veșnic să ai Comuna în față!
Aceasta-i problema la ordinea zilei:
modul de viață.

1926