Am strans boabele de nisip pe care ai calcat. Le pastrez si acum. Sunt ca o dovada ca ai existat, ca am fost acolo impreuna. Ne-au lovit valurile calde in nopti lungi de fierbinte iubire pe malurile nesfarsite. Si am cuprins cu dragostea noastra tot necuprinsul acela. Si nu am reusit sa masuram sau sa cantarim cum se cuvenea iubirea noastra. Am trait-o si am consumat-o fara a ne durea, fara a ne pasa. Am lasat deoparte orice. Ne-a adus dorul unul langa celalalt si ne-a despartit realitatea. Am ajuns sa atingem stelele si ne-am plimbat prin tot universul. M-ai ridicat si m-ai coborat, am plans si am ras, am suspinat si am fost fericiti. Nu pot egala trairea aceea, nu pot desena in cuvinte ce ni s-a intamplat. Nu pot compara...Am strigat de placere si am strigat de durere. Te-am avut, m-ai avut si ne-am avut la cel mai inalt cant al inimilor noastre indragostite. Am strabatut pribegi, sfarsiti, istoviti, epuizati...toate caile iubirii supreme. Si daca-mi indrept un inceput de gand catre tine, ma ranesc. Sangerez, ma coplesesc dorurile si imi plange inima. Ma las biciuita de trairea amintirilor, ma chinuiesc imaginile petrecerii dragostei noastre si ma opresc. Vreau sa imi anihilez simturile. Vreau sa raman eu cu mine. Si sa citesc povestea asa cum a fost. Si daca vreau si daca nu vreau, tot pot sa astern pe file intregi de hartie, mii de cuvinte. Cu noi, despre noi.

Sau...mi-as aseza un sevalet pe care as fixa o panza...si as fura talentul celor mai senzationali si celebri pictori...As aduna cele mai bune acuarele, guase, uleiuri, acriluri...si as crea cele mai frumoase tablouri ale imaginatiei mele. M-as intrece pe mine, m-as trezi in plutire si as pasi visator. Apoi, te-as mai chema...te-as mai striga sa vii si sa plutim visand tot impreuna. Mi-ai inlantuit vointa de a accepta ca nu te pot retine doar pentru mine. Mi-ai siluit ratiunea si m-ai ingenuncheat. Imi arunc strigatul inspre tine si-mi raspunde ecoul trimitandu-mi-l inapoi. Si nu vrei sa ma primesti, si nu vrei decat sa te dezbari de mine. Platesc pentru ca mi-ai daruit dragostea ta, intr-un fel nepretuit. Dar, tu i-ai gasit pretul si ai vandut-o...Au ramas boabele astea de nisip, imbratisate unele cu altele. Si...ma intreb spre ce zare sa le imprastii, sa le las sa se scurga firav...sa se aseze, despartite, acolo unde le-o purta vantul...Sa se regaseasca in alte imbratisari ale altor iubiri...