Am dedus că viaÈ›a pâmânteană ar deveni o adevărată peliculă divină,
dacă oamenii nu s-ar speti să o aglomereze cu viitoare religve materiale,
ci s-ar înfrupta mai des din bucătăria frumuseÈ›ii ei spirituale,
care prin legile ei înÈ›elepte va înflori sănătatea, fericirea şi pacea sufletească a omenirii.
Am învăÈ›at că nu râvnesc şi să nu imit pe nimeni niciodată, pentru fericirea searbădă a confortului material,
dar să fac tot posibilul să arăt oamenilor din jurul meu cât de aproape şi de sănătoasă este fericirea spirituală,
trebuie doar să o dorească cu adevărat şi să respecte câteva norme elementare de morală,
apoi trăgând linie de fracÈ›ie să calculeze cu ochii sufletului câtul dintre fericirea materială şi cea spirituală şi să aleagă.
Am înÈ›eles că nu întâmplător viaÈ›a pământeană are scară de valori;
dacă pe ea nu se coboară măcar o dată în infernul moral nu avem cum să râvnim la caracterul frumos al înÈ›elepciunii.
Am dedus că în travaliul vieÈ›ii pământene, poftele umane ridicate mai presus de iubirea Divină, transformă viaÈ›a oamenilor în episoade dramatice, dar şi educative până la sfârşitul ei.
Am înÈ›eles că oricât de ateistă şi demonstrativă este stiinÈ›a omenirii, în faÈ›a neputinÈ›ei şi a morÈ›ii îngenunchiază la picioarele DivinităÈ›ii cerându-i cu pioşenie ajutor şi îndurare.
Am dedus că oamenii ațâțaÈ›i de poftele cunoaşterii, dezgroapă barierele enigmelor îngropate de frământările trecutului, eliberând odată cu ele şi ,,blestemele'' lor.
Am înÈ›eles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului ca plămânii focului de oxigen, ca aripile aerului de libertatea mişcării şi ca omenirea de fericirea supremă, încă umbrită de caprici ispititoare.
Am dedus că din coastele neprevăzutului curios s-au născut legile universale, dar că ele au suport divin.
Am înÈ›eles că mai uşor scoÈ›i apă din inima stâncii împietrite de timp, decât să scoÈ›i prostia din omul catâr şi capriciile din femeia frumoasă.
Am dedus că în temniÈ›a singurătăÈ›ii se aprind făcliile cugetărilor, idolii albi sau negri ai firii omeneşti, autocunoaşterea şi deseori moartea.
Am dedus că omenirea şi cercetarea universului înconjurător oricât de perfecte ar deveni se vor termina într-un punct mort ca şi construcÈ›ia turnului Babel,
probabil că şi Geneza are anotimpuri şi luptă pentru regenerare.
Am înÈ›eles că arta pământenilor de-a trăi în armonie cu mediul înconjurător este un dar divin, care cere mult respect pentru Decalogul biblic.

09-03-2008