Blestem de iubire

Nu există sentimente de iubire!
îmi zise cu dispreț băiatul;
e doar iluzia, unor visători ca tine,
ce ne-a legat, unul de altul.

E născocirea înfierbântatei tale minți,
intrată-n transă, ca misticii-n credință;
un moft al fetelor sentimentale și cuminți,
și, a bărbaților, făr’ de voință.

Așa-mi spunea băiatul, pe care l-am iubit,
în timp ce mă privea cu ochi de linx;
ucigătoarea lui privire de sfârșit,
părea mai rece ca la Sfinx

Ca niște sulițe, în inimă mi s-au înfipt,
o , Doamne ce cuvinte care dor;
pământul, la acest sfârșit,
doream să se deschidă și…, să mor.

O, cât l-am iubit, pe-acest băiat!
i-am dăruit și sufletul, și, trupul meu făr’ prihană;
dar lui nu-i pasă că mi l-ea întinat,
și nici, de inima ce-mi este, toată, rană. .

O,Doamne! voi mai putea iubi vreodată,
așa, cum l-am iubit pe-acest băiat,
cu sufletul, cu cugetul și, inima curată,
când toate mi le-a întinat?

O dragoste, la fel de mare,
dă-i Doamne și lui, să întâlnească!
să fie chinuit de neagra disperare!
iubirea-n veci, să nu găsească!

Vasile Anton