Simt cum zilele-mi sfarsesc,
incerc sa inteleg,
unde e fiinta aceea plina de viata
mereu optimista si niciodata trista,
dar nu reusesc.

Vreau sa zambesc mereu,
sa pot depasi orice obstacol,
sa cred ca sunt puternica
ca si-un zeu.

Vreau sa fiu fericita la fel
ca cei din jurul meu,
sa respir aerul ca si cum
l-as respira pentru ultima oara,
fara ca orice speranta sa-mi moara
de fiecare data cand ploua afara.

Vreau sa dansez in ploaie,
fara sa simt raceala picaturilor,
sa mai aud urletul codrilor
si sunetul dulce al privighetorilor.

Dar nu mai simt nimic,
nu vad si nu aud.
Fiorii ma cuprind,
dar,parca nici ei
nu ma mai surprind.

Incerc sa merg pe alt drum,
dar in zadar,totul e pierdut.
Sunt doar eu si tristetea.
Melancolia si singuratatea
sunt prietenii mei acum.