Cu inimile noastre de hârtie…



Sunt zile-n care am murit demult –

Și totuși, și în moarte sunt dator

Să mai așez, prin sumbrul ei décor,

Pas dupa pas, tumult dupa tumult –



Și mort, mi-e foame, sete, frig, și cât

Îmi simt de-apăsător același trup –

Din oase albe, nervii îmi irup,

Și singur, îmi țin singur de urât –



De-aș fi știut, pe cât este de greu,

N-aș fi murit, pesemne, niciodată –

Aș fi trăit cu propria mea erată,

Scrisă pe geam, cu degete de seu –



Și-aici, în moarte, se cer bani, pe tot –

Robești prin întuneric, sau lumină,

Să ai o moarte, câtuși de puțină,

Cu zahăr, sare, leacuri, sau compot –



Și-aici, în moarte, concurăm pe morți –

Un mort în plus, o moarte mai frumoasă,

Un giulgiu, un sicriu, un loc de casă,

Călătorii în veci, la alte porți –



Progres, și muncă, o eternitate!

Aceasta-i moartea noastră-n veșnicie,

Și veșnicia e o-mpărăție,

Pe care scrie, pur si simplu, moarte,



Cu inimile noastre de hârtie…





29 septembrie 2008