ți s-a oprit un cărăbuș pe suflet
îl deschid și privesc moliciunea apatică
sub care îți ascunzi dinții
chiar și cel ciobit în carnea mea
cînd lumea se închidea de prea multă primăvară

rotesc cu grijă cilindrul cu cioburi colorate
în el moluște de cleștar, femei fatale, rime fără sens
undeva în toată povestea asta
ceva nu se leagă
cîmpurile mele respiră aburi vineți
o toamnă cu rîndunici înghețate
în colțul ochilor

cîndva îmi voi aminti de toate astea
cum mucegaiul crește albastru
între mințile noastre