Porumbelul căzător

Cu aripi întinse
porumbeii sărută în zbor
dimineața
curată
lumina e pusă pe joacă
iar aerul n-are rival
cuprinzând

ÃŽn casa pustie
pe malul pădurii
pribeagul
demult a uitat
să se-ntoarcă
doar visele lui mai trăiesc
în penaj argintiu

albastre
privirile cad printre umbre
și-n cercuri tăcute
abisul și-ascunde
sub aripi mai largi
ascuțitele gheare

și magică teama pătrunde văzduhul
și clipa tresare
când sprinten
se rupe de ceata prietenă-n zbor
porumbelul
și liber se-nalță departe
iar uliul
mai sigur ca flinta
spre el își îndrumă privirea

și nimeni nu știe ce simte
când cercul se frânge
preschimbat în săgeată
și nici nu cunoaște momentul
când zboară-ntâlnite
viața și moartea

Zadarnic încearcă
bătrânul născut vânător
nu surprinde în gheara deschisă
singuraticul zbor;

aproape, aproape
să-i stingă aripa
aproape, aproape
să-i mistuie jocul
când iată-l căzând
ca o piatră desprinsă
din piscul înalt

și sparge săgeata cărări ocolite
iar visul e vesel din nou
în văzduh
aproape, aproape
să-i spintece clipa
și iar se desprinde
porumbelul căzând

Bătrânul se-ncinge
cu leneșe cercuri
și-i lasă speranța
și-ncet îi alunecă aripa-ntinsă
mereu mai aproape
mai larg
spre pământ;

acum, e târziu să se-nalțe
pământu-i prea sterp să-l ascundă
o singură tumbă prin aer
încearcă
să uite

și nimeni nu știe ce simte
când cercul se frânge
preschimbat în săgeată
și nici nu cunoaște momentul
când zboară-ntâlnite
viata și moartea;

departe
pe casa pustie
porumbei argintii
speriați
urmăresc și așteaptă întoarcerea lui

pribeagul
de-acum a uitat să revină
bătrânul născut vânător
în gheare de bronz
înalță spre cer
porumbel căzător


VoroneÈ›, l98l