De drumuri lungi și aspre obosit,
La capătul pământului, în soare,
Pe țărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, niste păsări călătoare.

Înalte valuri și fiare mari de plug
Spumoase brazde peste țărm răstoarnă.
Ca niște lanuri grele care fug
Din zare marea-ntreagă se întoarnă.

Vreau singur să pornesc în larg, și parcă
Să-mi desfășor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.

(“Floarea pământului”, 1920)