Te-aș fi iubit până la stele,
Ruină-ngustă și amară,
Uitând de ceasurile rele,
Alerg din inimă-n cămară...

Þepos abisul pe cărare,
Înghesuit între odăjdii;
Huzur de-a valma și e jale...
Cicoarea-i clipa deznădejdii...

Cărări de oameni nevăzute,
Pe boare-altare amintite;
Foiesc dorințe-ntrevăzute...
Polen pe trestii osândite...