Părul tău va lua locul nisipului,
va lua locul langustelor,
va cânta la harfă
sau va dormi,
va înlocui, cu mare grație,
copiii din flori,
va înnegri orele siestei,
va deruta instinctul sigur al păsărilor,
sub auspiciile lui
va fi mai pluvioasă ziua
dar mai hapsâni îmblânzitorii
biciuind mesele goale
deasupra cărora paharele fac nani.

*

În părul tău se închid ușile
și se dezlănțuie morile de vânt,
în care,
o buclă imensă
ia locul făinei.

*

Cerneala se stinge ca un cedru
încercuit de indieni, -
pe perne de atlaz albastru
părul tău suspină,
respiră încet, ca o harfă, -
pe perna de atlaz albastru
măcelarii prezintă obiecte fantomă:
scheletul meșelor blonde
sau al caprelor negre.

*

E o zonă de clanțe pe unde te plimbi
cu părul în vânt, -
o, lasă-l să ajungă în jurul gâtului,
în jurul balcoanelor
ca o eczemă de fluturi,
ca un pantof înalt pierdut în timpul dansului,
micului dans al secretului,
marelui dans al șamanului.

*

Știu părul tău dintr-un incendiu
când o navă se scufunda în largul mării,
o navă pustie,
cu o singură femeie pe bord,
și pașii ei răsunau
în întuneric.

*

Landrule landrule lipăie livada
limba lanțetele landoul
lejerul lenjeriei
lavanda lăcustei
litiera liliacului
lagunele lămpilor.

*

Nu risipi nimic din negru din oranj:
în ele-mi zace inima de rodiu.

*

Semnul meu de adio
e decolteul tău oval
în care de atâtea ori s-au rătăcit caravanele.

*

Vei crede poate că trăsurile suportă
eleganța melancoliei.

*

Nu crede nimic din ce spun
dacă mâinile tale nu mi-au resfirat
nocturna splendoare.

*

Când crezi că te sărut sunt norii,
norii ca niște acolade
pe care adormise de multă vreme vântul.

*

Dacă uiți, nu uita
că sângele meu e un scaun.

*

Pe când paturile își spală ochii
umerii tăi își îmbracă penele.

*

Tu ești o piatră
respinsă de ape
înfiată de plante.

*

N-ai să-nțelegi decât foarte târziu
ce mari sunt lacrimile dulapurilor.

*

Bufetele vechi,
artriticele bufete,
te invită să intri
în vertebrele mele.

*

Orice nasture e un pilastru -
și tu ești cheutoarea.

*

Tu ești, în timpul zilei, colajul unei nopți.

*

Secretul numelui meu
este această palidă femeie
întotdeauna urmărită de fulgii leneși de omăt,
întotdeauna somnolentă ca un țipar decapitat
care-și înghite plânsul în prânzuri poliforme.
Secretul numelui meu
e umbra unui vas fără picior
sau c-un picior mânat de stânjenei,
în vremea veche râuri rătăcite
care-au scăpat cu fuga în vapori
resturi necercetate încă
de cămășile sfâșiate -
sublimă cursă de gazele.

*

O, lungile, frumoasele păcate
moțăind pe genunchii copiilor
care dorm duși pe genunchii tăi,
față-n față,
amestecându-și părul cu al tău.

*

Și da și nu, călugăriță neagră,
nodul închis în sângele închegat
și șoldul tău în iarnă îngropat
balafara lunii.

*

Te sperie această-andaluză furculiță,
te sperie cumplit paharul gol,
te sperie și clinchetul de pești
și transparența plantelor ignare.

*

Și fuge luna prin odaia mea
cum fug ogarii după un burete
ca să-i încerce-n dinți brutalitatea.

*

Tu niciodată n-ai să-mi uiți privirea:
clopot de sticlă rece și opac
sub care sânii tăi absurzi
respiră.

*

Unghiul meu de vedere
are o unghie
intrată în carne.