Hai în capitala țării în Decembrie Întâi,
Iulia e-atât de Albă și mai Albă ca ea nu-i,
Nici o sărbătoare mare ce se ține la români,
E Fecioara Preacurată, e-un Zamolxis din bătrâni.

Bucureștiule, mă iartă, că-s mai îndrăzneț din fire,
Pentru o zi mut capitala, dintr-un an întreg de zile,
Dealul Furcilor își cere și Mihai intrând pe cal,
Dreptul Albei la ziua asta, dat de mândrul ei Ardeal.

Dat de Horea ce sub roată își visase neamul slobod
Și de suta cea de mii ce aici a dat în clocot,
Și de Arion, feciorul, prohodit de-o-ntreagă țară,
Ce în gară la Teiuș i s-a dat de-un glonț să moară.

Drumurile duc la Alba, toate, și se-ntorc la București,
Vreau un continent de oameni cu privirile ferești,
Și ca numitor comun, un curent ca să ne treacă,
Și din dragoste de țară, un pământ să fim și-o apă.

Și din patru zări ninsoare, Doamne, vreau pe vechiul castru,
Și cu roșu și cu galben, cu români și cu albastru,
Și așa matur cum sunt, vreau ca să mă pierd cu firea,
"România dodoloață" să trăiască, eu să strig! Și Unirea!