mi-a fost de mine frică
și-am tăcut

sunt scorbura pe care nebunia mea o pune
schimonosit
deasupra celor fără de potcoave

apoi mi-a fost mai cald
nu am știut
cum să numesc această întâmplare
hrănită dintr-un cuib cu lapte de bătut
învindețindu-mi umeri și picioare

alții noi
tot gunoi
umblă cu toporul sub coajă
am văzut
cum flacăra poposind prea mult asupra rădăcinilor
sumbră preumbră
pălește

de ani de zile scriu despre îmbătrânindul
rătăcit între oamenii pe care niciodată nu i-a cunoscut
tu! cel din băltoacă:
m-ai văzut?
cărându-mi singur trupul în roabă

am steagul drept chiar de ați pus mânere
de plastic unei roți de lemn
și sufletul mi-e boul
îl îndemn:
- hăis, mă, plăvane! cea!

și nu se lasă

pe cei făr-de cuvânt îi bate dumnezeu
de biciul mâinii nu mă tem nici eu