Cu ce m-aș simții eu în al nou-lea cer,
Dumneta îl ai și tot nu ești în el!
Așa că fricoase ‘noată-n continuare în mister,
Char dacă dormi în blana ta de miel.

Pierdut vei fi întotdeauna pe drumuri rătăcind,
Și ascultând tăcut glasul trădării vei plânge,
Vieții, care te-a trădat socoteală să-i ceri urlând,
Nimic din ce-ai visat în somn, inima nu-ți frânge.

Favoruri ceri, da-i prea târziu a se-mplinii,
Vei plânge-n liniște cu lacrimi reci și mari,
Tu ghemul vieți-ți e teamă să-l destrami,
Nu ai habar a prinde mâna oamenilor tari.

Chiar de-oi cânta amarul tras prin trupu-ți,
Nimeni n-ar asculta ce tu vrei să le împarți.