Petală albastră ascunsă sub pleoapă
petală trezită din nu-mă-uita
perdeaua de gene o ține captivă
firavă-nchisoare
venită din stea

Privirea o-nalță încet către ceruri
și suflet cu dor se prelinge din ea
născându-i pe margini arípi pentru zboruri
zvâcnire de vise
din inima mea

Întreaga făptură cuprinsă-n lumină
adie suflare ca fulgul de nea
atingerea mută de lacrimă plină
aduce mirare
pe aripa sa

Pleoapa se-nchide,
privirea se pierde...
Întoarsă spre sine renaște mai blândă
creare-izvorăște-n aducere-aminte
și-a mea alinare ce îngeri o cântă
zidește un suflet în liniște sfântă.