Convoi de vorbe moarte ,
ne însoțeau prin parcul solitar.
Fantomele vechilor iubiri ,
dansau printre copacii goi,
în ritmul tăcut al morții!
Filmul iubirii noastre rula ,
În mintea mea neîncetat,
Înainte ,înapoi,înainte , înapoi.
Nu înțelegeam unde am greșit?
Prăpastia creștea între noi!
Căutam printre amintiri ceva ,
dar n-am găsit nimic!
Am deschis cutia cu vise,
dar ele speriate au zburat!
Prăpastia creștea ,creștea,..
Cerul a început să plângă,
văntul a venit sfios la mine,
m-a îmbrățișat,
trist m-a privit ,
apoi încet mi- a soptit:
---Nu plânge ,draga mea,
știi, aș vrea sa -ți spun
....a murit iubirea......
.....iubirea ta!