Ce faci tu, ecaterina, în viața asta fără ferestre,
fără ziduri și fără străzi,
ce faci cu acești ratați care îți plîng pe umăr,
acești alcoolici care monologhează lîngă tine,
de parcă beția i-a transportat în altă epocă,
unde „toți oamenii merg drept, iar hitler e un tip de treabă!”
Cum ai ajuns tu genială ecaterina
cînd și victor e genial!
și raisa e genială!
și igor e genial!
și aliona e genială!
și andrei și ludmila și tatiana
și vasile și denis și alexandru
sunt genii!!!
Și numai șoarecii sunt niște rozătoare!
doar șoarecii crapă de idioțenie!
Cum ai ajuns tu, ecaterina, să invidiezi șoarecii
Că ei nu plîng...
Iar tu, ecaterina, plîngi patru ore ghemuită
într-un fotoliu, ca într-o palmă imensă,
și dinții îți tremură cu zgomot.
Ce gînduri tîmpite
îți mai vin și acum?