Aseară, și tu și eu eram ură.
Și tu îți țeseai tăcerea prin mine
Iar pânza-ți e vie – divin și căldură
Dar sufletu-ți e și-n somn mărăcine.


Azi-noapte fugeai după mine prin minte
Mă căutai să-mi ridici cetățuie,
Și m-ai găsit îmbrăcată-n cuvinte
Deci nu se putea, devenisem statuie.


În zori simțeam cum focul mă-mpinge
Voiam să m-arunc, să-mi fac o plăcere
Să simt cum în mine văpaia se stinge
Dar tu mă țineai de-o tăioasă durere.


Dimineața ningeai peste mine și-mi pare
Că te-ntăreai ca o rece dorință
Erai plin de-amor și de lucruri pe care
Trebuia să le ai ca să devii ființă.