anima

să nu întorci privirea draga mea
vreau să-ți sculptez în ochi un fulg de nea
să simți adânc prin nerv cum dragostea
se decantează mai greoi decât ai vrea

dinspre perdea un fir de vânt se-ntoarce
și urc-agale printre sâni – îți place?!
te uiți la mine fix când timpul tace
și-apoi doar buzele și dinții-ncep să-ți joace

animus

privește-mă atent din cap până-n picioare
adoră-mă, căci tu ești sclavul firii mele
cuvintele-ți vor fi de mâine ajutoare
și-ți vei da suflul vieții drept plumb pentru dueluri

umbra

în cuști fără zăbrele zac măști –
care mai reci, care mai colorate
unele mai tăcute decât însăși liniștea
câteodată le purtăm, alteori le ucidem
sau pur și simplu praful timpului
va pune stăpânire pe ele