cu urechile ciulite prin crevasa care nu mai
clocotește și îndulcind un lăstar al fiecărui
desiș prin care se aude trecâd
lepra cerului acesta boltit peste
miezul meu

am închis
sunt zile în care țin deschis până mă izbește
sângele cu picioarele lui mici
dar azi am un sentiment cu unghii
lucioase de parcă
aș saliva pe creierul prin care îmi strecor
în amestec
semințele tărcate
și mă întind într-un soare de care mândru
tatăl meu
se clădește cu vârful umerilor atingând
cămașa pe care o voi purta prin mamă


mă adun și trag de acest pled
mă adaug
în cald
poate mâine cerul mă va strânge mai moale
când voi auzi strigătul de frică
al lumii