Câte gânduri închise la culoare vâjâie în jurul meu,
Sunetul unei aripi frânte se-nvârte ca și o alice căzândă,
Toți poartă căciuli negre pe cap
Toți susură a șarpe, a prădător,
Fiecare-și are crucea prea grea pentru a ridica privirea,
Se-nghesuie la rugăciune călcând a grabă
Și a prea mult scurs pe durerea altcuiva...

Și deși sunt obosită de-atâta greu,
Eu sunt fericită, sunt plină...
Iar inima nu-mi poate crește de-atâta-nghesuială
De păcate, de patimi...

În tramvai, toți se lovesc
De geanta-n care țin o strofă...

Nimeni nu citește...poezie
Sau măcar o rugăciune...
Și dacă totuși citesc
Toți sunt fanatici...