Cât de departe
cascadă
aripi
bucurii viitoare
când între frunzele mării
ca o fructă așteaptă luna

Izgonit Exil Cu penele pădurii
ieșite din geantă
alerg fără odihnă

Dar unde să mă duc cu pământul meu în
spate ca o silabă în gură?
Unde să scriu o plecare fericită
undeva în larg, o patrie
intrată în crăpăturile frunții ca un greier?

În depărtări mai sunt vulturi care nu pot zbura, mai
sunt oameni și popoare triste, se mai văd țări și
viitorul meu ca un foc prea departe
În alte părți mai sunt bănci
și oameni obosiți
mai sunt păduri coborând
din munți ca niște doine
Unde să fug? Pe cine să întreb?
O! tinerețe o! vis
o! satan plânge-mă
o! drace, roagă-te lui Dumnezeu și pentru mine