Doamne, cînd se vor deschide oare
Drumurile noastre prin cicoare?
Inimile cîn s-or bucura,
De lumina și-ndurarea ta?

N-am uitat cătunele din ceață-
Așteptăm doar alba dimineață,
Să pornim învolburați de vise,
Pe cărările ce stau închise.

Dorurile nu mai au hotare
Și ne doare lunga așteptare,
Cum ne doare seara inima,
Cînd se tînguiește cetina.

Pentru ora-naltelor plecări,
Am rămas cu ochii prinși în zări;
Îți trimitem calde rugăciuni,
Că mai credem, Doamne, în minuni.