un ochi de copil
necredincios zâmbetul spală
relicvele corupte

amare sunt toate ieșirile
înaintând
al meu e strigătul care tace

osândă ne este perfecțiunea lipsei
învăț stăruința de la giruetă

*

rafala nehotărâtă
bătând din aripi închipuite
o zvâcnire a pietrei peste pragul incert al apelor
chiar și cuvintele cele mai tari
își pierd sensul

de neauzit
ca anii în care n-am fost alături

*

nu-mi cere să te uit
sub arșiță până și piatra devine fierbinte

nevăzută umbra ta locuiește zidurile

*

ca un cuib din ierburi uscate și mâl
mânuțele

fetiței care-mi seamănă