Când marea iartă stânca ce-i spulberă talazul,
Cenușa încă vie a viselor se-nalță,
Iar clipa încolțește,înmiresmând răgazul
Dintre neant și ură,iubire și speranță;

Din aripi de lumină se naște versul zării,
Scăldată-n stropi de rouă petală de smarald,
Și-n liniștea suavă din pragul înserării
Aprinde,ca o vrajă,luceferi în înalt;

Șirag sfânt de clepsidre e timpul solitar
Și sfâșie uitarea cu-al clipelor ecou;
Prin astre rătăcesc,mă caut iar...și iar...,
Și-n basmul amintirii mă regăsesc,...din nou... !