80.

''Totul este posibil, trebuie să știi numai să vrei!'', obișnuia să-i spună tatăl său, cunoscutul medic sibian Julius Oberth(1862-1946), unul dintre discipolii celebrului Theodor Billroth, fondatorul chirurgiei moderne. Pasionat cititor al cărților lui Jules Verne încă de la vîrsta de 11 ani, Hermann Oberth ajunge în mod miraculos, în preajma examenului de bacalaureat, în posesia marilor secrete ale zborului cosmic: în 1912 descoperă ecuația fundamentală a zborului rachetelor și imaginează primul său proiect de rachetă cu combustibil lichid. Sasul transilvănean născut la Sibiu, în 25 iunie 1894, avea să devină nu peste mult timp un savant de reputație mondială, cu 95 de ''soluții Oberth'' aplicate la construcția primei rachete moderne și alte 100 de concepte, idei și invenții, izbînzi care l-au făcut pe Willy Ley să-l considere ''adevăratul părinte al erei spațiale.'' Dar pe cît de renumit este în străinătate, unde a fost ales membru de onoare al unor academii și instituții științifice din lumea întreagă și au fost fondate premii și medalii care îi poartă numele, pe atît de puțin cunoscut este în țara sa natală, România. Se pare că diletanții autori ai manualelor alternative(unul dintre ei a ajuns chiar Ministru de Externe!) nu au aflat nimic despre românul care încununează în mod magnific aventura științifică aflată sub semnul lui Icar, de la Traian Vuia la Henri Coandă, deschizînd un capitol inedit în istoria universală.

Studiind arhiva de fotografii a familiei, biografii săi au remarcat asemănarea frapantă cu bunicul dinspre mamă, Friedrich Krasser, un poet ardelean de origine germană: aceleași trăsături pregnante și vii ale chipului, care degajă hotărîre și o imensă forță spirituală, ochii pătrunzători și nasul puternic reliefat. Dar și mai surprinși au fost atunci cînd au citit una din însemnările lui Krasser, din 1864, de fapt o precizare uluitoare: ''Peste o sută de ani omul va debarca pe Lună. Nepoții noștri vor mai trăi aceste vremi.'' Așa cum a remarcat dr.ing. Hans Barth, în monografia ''Hermann Oberth-părintele zborului spațial'', ''un lucru, desigur, nu putea să intuiască poetul socialist și medicul progresist sibian: că tocmai unui nepot al lui îi va fi sortit să pună bazele științifice ale acestei realizări fără precedent în istoria omenirii.''
Nu avea nici doi ani cînd familia se mută de la Sibiu(orașul în care Conrad Haas a conceput și construit în urmă cu peste 400 de ani prima rachetă cu pulbere cu mai multe trepte) la Sighișoara, unde Julius Oberth fusese numit director al spitalului. Atît copilăria cît și anii de școală avea să le petreacă în tainica și vechea cetate medievală, străjuită de Turnul cu ceas, fiind preocupat să descifreze secretele zborului spațial încă de cînd era elev al gimnaziului ''Bischof Teutsch'', renumita ''Școală din Deal'', la care se ajunge printr-un ''tunel aerian'' cu sute de trepte. A urca și a coborî zilnic aceste trepte ale unei construcții înclinate spre școala și catedrala din Deal precum o rachetă cosmică, e un adevărat ritual inițiatic, care imprimă probabil ființei un ritm aparte; poate că în aceste peregrinări i-a venit viitorului savant, într-un moment de iluminare, soluția visată a zborului spațial, pe care o avea deja ca proaspăt bacalaureat.
În 1913 Hermann Oberth începe să studieze medicina la Munchen, dar la Sighișoara, în vacanțe, își continuă aventura, istoria științei reținînd ulterior și faptul că tot lui i se datorează primele experiențe de medicină spațială, în anii 1908-1916 (impactul asupra stării fiziologice și psihologice provocat de solicitările de la lansare și apoi de starea de imponderabilitate). Dar după declanșarea primului război mondial pleacă pe frontul de răsărit, unde este rănit în februarie 1915, în marea bătălie a Carpaților. Din acest motiv este repartizat, după ce se vindecă, la lazaretul din Sighișoara, pînă la sfîrșitul războiului, activînd ca sergent sanitar.
Tot la Sighișoara avea să scrie tînărul Hermann o nouă pagină în istoria științei: în 1917 proiectează prima rachetă cu rază mare de acțiune, lungă de 25 de metri și avînd un diametru de cinci metri, folosind ca material de propulsie alcool cu apă și aer lichid, și care putea să transporte la țintă o încărcătură de 10 tone de explozibil. În 1918 își continuă studiile de medicină la Budapesta și se căsătorește cu Mathilde Hummel, al cărei bunic era ceasornicar din Pădurea Neagră, strămutat la Sighișoara. Anul următor studiază fizica și astronomia la Universitatea din Cluj și la cea din Munchen, apoi matematica, fizica și astronomia la Universitatea din Goettingen. În 1919 căutările sale febrile aveau să-l ducă la proiectarea unei rachete în trei trepte, de 100 de tone.

Datorită lui Oberth, în acea perioadă fiecare an devine practic o nouă treaptă a odiseei spațiale. În 1921, la Universitatea din Heidelberg, redactează prima dizertație din lume referitoare la zborul spațial, iar în ianuarie 1922 elaborează cele patru teze renumite cu privire la zborul spațial(posibilitatea construirii unor aparate zburătoare care să se înalțe dincolo de atmosfera terestră; aceste mașini sînt capabile să învingă forța de atracție gravitațională; la bordul lor vor putea călători oameni; construcția unor astfel de mașini poate să aducă avantaje economice). Aceste idei au fost incluse în prefața primei sale cărți, ''Racheta spre spațiile interplanetare''(pînă și titlul era șocant pentru acea vreme!), pe care o publică în 1923, pe propria cheltuială, la Editura Oldenbourg din Munchen, practic lucrarea sa de diplomă susținută în același an, în 23 mai, la Universitatea din Cluj. ''Ea a fost concepută ca teză de doctorat dar, în mod ciudat, nici o universitate din Germania nu a îndrăznit s-o accepte ca atare. Era prea de domeniul fantasticului ce descria în ea studentul sighișorean'', afirmă Hans Barth, principalul biograf al savantului ardelean.

''Sasul zburător'' avea să uimească în continuare comunitatea științifică internațională cu ideile sale năzdrăvane. După ce și-a obținut licența la Cluj, revine ca profesor de matematică și fizică la ''Școala din Deal'' din Sighișoara(1923-1924), iar din 1925 și pînă în 1938 predă aceleași materii la gimnaziul ''Stephan Ludwig Roth'' din Mediaș, etapă în care ''orașul de pe Tîrnava Mare devine un fel de Mecca al astronauticii.'' Savanți de prestigiu din întreaga lume, precum Þiolkovski din Rusia, Goddard din Mexic, Essnaul-Pelterie din Franța, Ganswindt și Hohman din Berlin, Crocco din Italia, Hoefft și von Pirquet din Austria, ș.a., de asemenea monștri sacri ai zborului cosmic, încearcă să se întîlnească cu el sau să-i scrie. În anii 1928-29 colaborează cu celebrul regizor Fritz Lang la filmul ''Femeia în Lună'', primul film despre zborul spațial din istoria culturii, realizat în studiourile UFA din Berlin. Unele soluții tehnice găsite de Oberth în timpul filmărilor se vor dovedi funcționale 40 de ani mai tîrziu, la aselenizarea astronauților americani din programul ''Apollo''. În toamna anului 1929, el este grav rănit la timpan și la ochiul drept în atelierele UFA, în timp ce se făceau primele încercări de pornire a ''motorului conic''(motorul de rachetă), pe care avea să-l perfecționeze în 1930. Tot în Mediaș scrie și publică, în 1929, cartea sa fundamentală, ''Căile navigației spațiale'', considerată de Robert Essnault-Pelterie drept ''biblia astronauticii științifice''. Academia Franceză îi acordă primul(în biografia sa acest cuvînt este reiterat de zeci de ori!) premiu internațional de astronautică, în valoare de 10.000 de franci. Orașul cu Turnul Trompeților avea să mai intre o dată în istorie cu o altă ispravă a marelui savant: în 1935 și-a lansat aici prima rachetă cu combustibil lichid, după cîțiva ani de experiențe în Atelierele Școlii Militare de Aviație, cu aprobarea fostului rege Carol al II-lea. După New Mexico, Berlin și Moscova, micul oraș transilvan, Mediaș, se înscrie astfel glorios pe lista locurilor de unde și-au luat zborul predecesoarele rachetelor moderne de astăzi. Dar iată ce scria despre Oberth marele Werner von Braun, părintele primei rachete moderne și a programului spațial american: ''Cu o claritate ce o putem defini drept profetică, Hermann Oberth descrie detaliile tehnice esențiale ale rachetelor moderne de astăzi, detalii care deseori sînt considerate drept invenții ale ultimilor ani. Mai mult, Hermann Oberth dezvoltă bazele teoretice ale principiului și modului de realizare a rachetelor cu combustibil lichid, precum și cele ale metodelor de comandă...'' Ar trebui un spațiu mult mai mare pentru a trece în revistă toate operele(85 de titluri), realizările sale și distincțiile primite(de la titlul de Doctor honoris causa al multor universități ale lumii la Marea cruce de Merit cu Stea a Republicii Federale Germania-1985), colaborările sale de înaltă ținută științifică cu Institutul Politehnic din Viena, Institutul Politehnic din Dresda, Stațiunea experimentală din Peenemunde, firma de explozibili Westfali-Anhalt SA din Reinsdorf, Institutul Militar din Berna, Marina italiană, cu Werner von Braun la Huntsville, Alabama, SUA, cu NASA, cu firma CONVAIR din San Diego, California, etc.

Cel care a scris din tot sufletul că dorința sa dintotdeauna ''a fost aceea ca, prin opera mea, să pot face cinste țării mele și populației din care mă trag, să fiu și să rămîn un bun sas transilvan'', s-a stins din viață în 28 decembrie 1989, la Nurnberg, fiind înmormîntat în orășelul Feucht, din apropiere, unde se mutase în 1945. Aici trăiește în prezent fiica sa, Erna, îngrijindu-se de muzeul care-i poartă numele, iar unul din cei doi fii, Adolf, a devenit un om de știință cunoscut în Statele Unite. În 1994 a fost înființată la Mediaș Casa Memorială ''Hermann Oberth'', cu o superbă navă cosmică în grădina din curte.
Cosmonautul român Dumitru Dorin Prunariu l-a cunoscut pe Hermann Oberth în 1982, la Moscova, fiind invitați amîndoi la un simpozion pentru aniversarea a 25 de ani de la zborul primului satelit artificial al Terrei. Iată cum a relatat întîlnirea cu ''legenda vie'' a astronauticii mondiale, prezent atunci pentru prima oară în Rusia: ''Am beneficiat de intermedierea cunoașterii noastre de către cel mai important biograf al lui Hermann Oberth, Hans Barth, inginer, publicist brașovean în acea perioadă, stabilit ulterior în Germania. Atunci cînd fiecare a fost invitat să țină cîte o cuvîntare vizavi de prezența sa la acel eveniment, eu am vorbit despre Hermann Oberth ca despre un reprezentant al domeniului, născut pe pămîntul țării mele. În momentul în care am vorbit, în acel context românesc, despre Oberth, din sală s-au auzit fluierături, murmure, toată lumea credea probabil că aiurez și că vreau să atribui țării mele niște merite pe care nu le are. Atunci, Hermann Oberth s-a ridicat de la locul lui, a venit la mine, pe scenă, mi-a strîns mîna și mi-a spus în românește: Vă mulțumesc, domnule căpitan! În acel moment s-a lăsat o liniște mormîntală, toată lumea a înțeles că tot ceea ce am spus este adevărat și că savantul german este, de fapt, un sas transilvănean!''

(fragment din cartea în pregătire, ''Marele Joc'')