Portotârziu e soarele meu
Aprins peste lume
Din inima mea se scurge mereu
Ceva fără nume.

Ca un lemn
Ca o piatră
Ca o tomată.

Miroase a culori ce nu există
A vise oglindite în batistă
A gust negru de cort strâmb
A cocean proaspăt rupt de porumb.

Ca un lemn
Ca o piatră
Ca o săgeată.

Și toamna soșeste cu mersul tarziu
Tăcerea pocnește in foc argintiu
S-a copt amarbastrul, e neiubiniu.

De ce te-am pictat? Îți spun drept nu mai știu.