O simfonie a nopții se-aude ne-ncetat
Și-mi pare că îmi cântă de-un suflet întristat...
Tonalitatea tristă mă-ndeamnă la visare,
La zboruri prea înalte la margine de zare...
La cumpăna trecutului cu viitorul oare
Acum e soare?
Și dacă da e-același arzător din vară,
Sau e cel blând, dar rece, de la sfârșit de iarnă?
Doi fluturi se întrec în pași de dans...artistic...
Îmi amintesc că eu n-am aripi...
Aceeași simfonie încerc s-o mai ascult,
Dar tot ce-aud sunt versuri fără rimă...