Este greu să trăiești în deșert,
Este periculos să iubești fără simț,
Este covârșitor să afli că nu mai ești iubit,
Este liniștitor să afli că ai murit.

Doamne, din suferință m-ai creat
Și pe pământ m-ai aruncat. . .
M-ai aruncat în neștiință,
Nu mai vreau să fiu o ființă!

Printre oameni mă simt ca-ntr-o închisoare
Văd cum plutește prostia deasupra lor,
Aș vrea să le dau de știre,
Că viața este un teatru, iar ei, din păcate, nu sunt actori.

Mi-e greu să traiesc în continuare. . .
Doamne, m-arunc la picioarele tale,
Cerându-ți din suflet iertarea,
Pentru că nu mai vreau "să ascult marea".

Ma bucur că sunt un om muritor,
Trăiesc cu speranța că într-o zi am să mor.
Mi-e greu să traiesc printre oameni perfizi
Simt cum mor câte puțin în fiecare zi.