Îmi crește-o gențiană în inima aprinsă -
Parfumul ei albastru se pierde-n infinit,
În viscoliri de stele, în haos clocotit
Și-n roua primăverii, peste amurg prelinsă.

De unde vii, iubire, cu-n trup așa rănit?
Sub vălul tău de ceruri se vede-o rană-ntinsă;
Din nou misterioasă, din nou apari învinsă
Și nimeni, niciodată, nu te-a mai lecuit.

Dar iată-n cer o rază, spre tine-acum coboară
Și-n străluciri te-mbracă, cu strai de paradis;
Maree de petale divine te-nconjoară,

Iar tu mă chemi aproape, să-admir ce mi-ai promis,
Să-ți trec râul de lacrimi, să văd acea comoară...
Când am ajuns la tine - îmi dai fata din vis!...