Mă uit la mine, și-mi cresc mâini noi
plămâni de altă culoare,
departeo, dacă va trece vreodată uitarea
vânat adulmecând,
tu vei rămâne trează
în proaspetele ierburi.

Apuci dimineața
și-ți spui: azi va începe o zi
și mâine o alta,
același convoi pleacă din mine la nesfârșit.

Atunci vei năvăli ca toamna-n grădini,
ca tropotul de antilopă
în visul unui ghepard prea flămânzit.

Pradă neprinsă,
abia la sfârșit voi ști
că
după ce mă ucizi
n-am să mai mor niciodată.