Fabula maimutei

Odata o maimuta din neamul anecdotic,
Venind la sfat p-o craca d-arbore exotic,
A zis: Atentiune! Sunt foarte afectata!
Tot circula o vorba deloc adevarata,
Ca omul ar descinde din buna noastra rasa.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasa!

Cin-a vazut în hoarda noastra bolnavi mintali,
Crminali cu sange rece, drogati sau homosexuali,
Homlesi ce mor pe strada, ganguri sau sinucigasi,
Escroci, banditi, gherile sau vreo tutungerie?
In neamul nostru nobil nu vezi asa prostie!

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastra aleasa,
Nici teroristi, nici dogme, nici luptele de clasa.
Cat am batut eu jungla, scuzati, n-am observat
In obstea maimuteasca vreun cocotier privat,
Nici garduri si nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorati in taina d-asa zise mame.

Nu veti vedea vreodata cat soarele si luna
O minte de maimuta dospind in ea minciuna.
Chiar dac-as fi silita de vreun laborator,
N-as deveni vreun Iuda, Informator sau Tradator.
Ori Ticalos ce-aduna averi prin-selaciune.

Ati pomenit vreodata divorturi printre noi?
Copii lasati pe drumuri de tati cutezatori,
Lacomi de comori sau strigat de razboi?
Si iata inc-un lucru din lumea mea, frumos:
La noi nu se întampla razboi religios.

Nici sfinte inchizitii, nici libertati in lanturi
Nici chefuri dupa care sa ne culcam prin santuri,
Nici ordine mondiala, nici nationalism,
Nici vreo indoiala ce-aduce a ateism.

E-adevarat ca omul a coborat la noi,
Dar nu, pardon, fiti rezonabili, n-a coborat din noi!