De jos în sus cum mi-este obiceiul,
Am început atent să mă privesc.
Vreau să mai aflu când mă alungesc
Dacă mai sunt la pipăit ca steiul.

Asemuire am cu un ciolpan
Întins pe uscăciune de pământuri.
În albul lui pierit de ploi și vânturi
Se duce mâna-n fund lângă ciolan.

(...)

Că greu mai e. Nu am aici pe nime!
Cimotiile-mi stau pe înălțime,
Se drăgostesc ca păsările-n cuib,
Lovesc în oameni, cântă și se-mbuib.

Acum nu-mi mai stă bine pe cărări;
Pun gândul în cotloane de răbdări,
Să nu-mi dau drumu-n vale pe-un ponor.
Acolo, pe-al aromelor covor.

(...)

Să-i recunosc îndată, nu-mi pun gândul să-ntrebe:
Erau acolo, Eros, și Hestia și Hebe.
Hefaistos, codașul, greu se ținea de ei:
Vezi, dorul de pometuri nu-i iartă nici pe zei!

(...)

O, zile, - ați fost un freamăt de albine
Pe bolta primăverilor senine;
Prisaca mea privitu-mi-ați de sus,
Spre alte flori cu-arome noi v-ați dus.

Nu am primit în așteptări pustii
O miere în potir de bucurii,
Să-mi îndulcească-amarul astei guri,
Ci numai ale acelor arsuri.

(...)

Tot răsucind în mână-un caduceu,
Alăturea, cu aripi la picioare,
Mă pomenii cu Hermes, tatăl meu
A zeilor ștafetă călătoare.

(...)

O, spune-mi tată, nu cumva duci iar
Șirag de umbre-n țara-ntunecată?
- Da fiule, dar calea cu amar
Străbat acum. Spre dreaptă judecată

O mân pe Driops, iubita-ți mamă
Ce te-a născut și lepădat în munți;
De milă, Hades n-o să țină seamă,
Că juzii sunt ne-nduplecați și crunți.

(...)