Privesc telefonul. Telefoanele mobile
hieroglifele lor joacă absurd
ca ielelele camilpetresciene în păduri de vară.

Răsună violent
un vuiet ritmic din alte lumi
venit din casca de MP3-
un cazan mic în care clocotește
ciorba de sunete.

Mi se scurge violetul pe caiet...
mi se urcă sinapsele
una câte una-
în cer.
mi se întâmplă
să calc apăsat pe dale de sânge
mi se reflectă lumea
în opt pietricele clare
mi se plimbă sufletul
cu trenul rapid spre inima lumii
și nu se va opri niciodată
cu nicio frână electrică.

Mai stai, podea de lemn prăfuit!