… în ochii timpului îmi privesc mâna
ce-și scrie pe un cerc
nu se mai întoarce niciodată
arcul ceasului celest
lăcrimează din tăcerea cuvântului
peste glasul arcadelor obosite
de nopțile ce nu dau tihna
unui sonet al dimineții
plecat cu chirie
în singurătate
pe talerul iubirii tresare o secundă
și nicăieri nu-și vede camera de oaspeți
înspre niciunde o fereastră
doar colțuri de minute aruncate
lângă coșul de gunoi
de note plânse
pe portativ
uitate.